Pictorul
Alexandru Ciucurencu s-a nascut in localitatea Ciucurova in anul 1903.
Incepe sa picteze la Tulcea, ca ucenic la zugravul Mihail Paraschiv
(1916), apoi se inscrie la Socala de arte frumoase din Bucuresti
(1921-1928), unde ii are profesori pe G.D. Mirea si Camil Ressu. Dupa ce
lucreaza un timp impreuna cu grupul de artisti ce formau Scoala de la
Baia Mare, se indreapta spre Paris, studiind la Academia Julian si in
atelierul lui Andre Lhote.
In
1948, devine profesor, apoi rector (1957-1968) la Institutul de arte
plastice N. Grigorescu din Bucuresti.
Distinctii:
-laureat
al Salonului oficial, 1930
-premiul
de Stat, 1955
-premiul
Ion Andreescu al Academiei Romane, 1956
-artist
al poporului, 1964
-membru
al Academiei Romane
Hotaratoare
pentru constituirea viziunii lui Ciucurencu sunt nostalgiile spatiului
vast al Deltei Dunarii, cu orizonturi calme, monocrome, deschise generos
visului si meditatiei si, totodata, sugestiile din climatul artistic
parizian, in special indemnurile spre rigoare, spre constructie, spre
picturalitate ale lui Lhote. Din
multimea de orientari ale perioadei postimpresioniste, ce vor alcatui cu
un temen destul de larg Scoala din Paris important pentru tanarul artist
ramane efortul de a face din pictura un mod de comunicare mai directa
intre sensibilitatea creatorului si realitate.
Temperament
solar, colorist de un rar patetism, Ciucurencu se lasa captivat de
armoniile intre culori, logica fiecarui tablou decurgand din aceste
raporturi intre tonurile calde si reci, intre suprafetele luminate si
intunecate - din legi pur picturale. El nu va adopta insa abstractia
lirica sau compozitia orfica, pentru ca delivrarea acutei sale
sensibilitati se produce pe fondul sistematizarii si rationalizarii
elementelor realului. Pictorul
prelucreaza materialul vizibil, eliminand tot ceea ce poarta semnificatii
marunte sau laterale si retine elementul esential care poate apoi sa
refaca, in imagine, ansamblul din care provine. O padure, de exemplu,
este analizata si filtrata pana cand cedeaza reprezentarii cateva
verticale simple, pe o masa uniforma de culoare. Liniile austere in
verticalitatea lor evoca trunchiurile padurii, in vreme ce culorile,
topite in suprafete largi, se refera la vegetatie, la masa verde sau
ruginie a frunzelor, la intinderile albastre ale cerului.
Ciucurencu
elimina incidentalul, clipa si, pastrand o stare meditativa, reuseste sa
se implice mult mai direct in aceasta realitate traversata pasional.
In
arta sa regasim echilibrul, sentimentul ordinii, dar si permanenta
afirmare a individualitatii creatoare, a sensibilitatii proprii, intr-o
inedita vacatie a culorii, a puritatii discursului plastic.